Fie că îți cumperi prima locuință sau vrei să faci o investiție imobiliară care să îți aducă profit, procesul de achiziție poate părea foarte complicat dacă nu ești bine informat. Presupunând că ai găsit un apartament 3 camere Pipera pe care vrei să îl cumperi, iată ce trebuie să faci în așa fel încât să nu existe nicio complicație.
1. Asigură-te că ai suficienți bani
Nu este suficient să ai banii de avans sau banii care să acopere întregul cost al apartamentului. Ia în calcul și cheltuieli suplimentare precum: taxe notariale, comisioane bancare, taxe de intabulare și eventuale costuri de renovare sau mobilare. În caz contrar, este posibil să ajungi la anumite blocaje financiare.
2. Asigură-te că apartamentul pe care ai pus ochii este cel pe care ți-l dorești
Întrebări de luat în considerare:
- Câte camere ai nevoie? Este suficient un apartament cu 3 camere sau ai nevoie de mai mult spațiu?
- Preferi un apartament nou sau unul într-un imobil mai vechi?
- Ai nevoie de loc de parcare sau alte facilități (ex. balcon, spații verzi, piscină)?
- În ce zonă vrei să locuiești? Analizează distanța față de locul de muncă, școli, magazine și transport public.
3. Studiază piața imobiliară
Cercetarea te va ajuta să identifici un preț corect și să eviți eventualele capcane.
- Verifică anunțurile imobiliare de pe platformele de profil.
- Compară prețurile pentru apartamente similare în aceeași zonă.
- Află dacă zona are potențial de dezvoltare, ceea ce ar putea influența valoarea apartamentului pe termen lung.
4. Colaborează cu un agent imobiliar
Dacă nu ai timp sau experiență să te ocupi personal de căutare, poți apela la un agent imobiliar. Un specialist îți poate economisi timp și energie, oferindu-ți acces la oferte care nu sunt întotdeauna disponibile pe platformele online.
5. Vizitează mai multe apartamente
Nu te opri la prima ofertă de apartament cu 3 camere în Pipera care pare atractivă. Vizitează mai multe apartamente pentru a putea face o comparație. În timpul vizitelor, fii atent atât la detalii evidente, cât și la cele care ar putea trece neobservate, cum ar fi calitatea materialelor de construcție, eventuale zgomote etc.
6. Evaluează documentele imobiliare
Cere toate actele relevante înainte de a lua o decizie.
Ce documente să soliciți?
- Actele de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor etc.).
- Cadastrul și intabularea apartamentului.
- Certificatul de performanță energetică.
- Extrasul de carte funciară, care să demonstreze că apartamentul este liber de sarcini.
Dacă nu te pricepi la detalii juridice, apelează la un avocat specializat în imobiliare pentru a analiza documentele.
7. Negociază prețul
Prețul unui apartament este, de cele mai multe ori, negociabil. Înainte de a face o ofertă, bazează-te pe informațiile pe care le-ai acumulat în pașii anteriori.
Sfaturi pentru negociere:
- Adu argumente solide pentru oferta ta: starea apartamentului, prețuri comparabile în zonă, eventualele investiții necesare.
- Nu oferi un preț mult prea mic, deoarece ar putea descuraja vânzătorul.
- Fii pregătit să accepți un compromis rezonabil, dacă apartamentul întrunește majoritatea cerințelor tale.
8. Încheie antecontractul de vânzare-cumpărare
Odată ce ai ajuns la o înțelegere cu vânzătorul, următorul pas este semnarea unui antecontract. Acesta reprezintă un angajament între părți și include detalii precum prețul final, avansul și termenul de finalizare a tranzacției.
Verifică termenii antecontractului cu un notar sau avocat înainte de a semna so plătește avansul doar în condițiile stabilite și păstrează dovezile plății.
9. Obține finanțarea finală
Dacă achiziționezi apartamentul prin credit ipotecar, acesta este momentul în care trebuie să finalizezi procesul cu banca. Pregătește toate documentele solicitate și asigură-te că ai acordul final înainte de a continua cu tranzacția.
10. Semnează contractul final de vânzare-cumpărare
Ultimul pas este semnarea contractului de vânzare-cumpărare la notar. Acest document oficializează tranzacția și transferă proprietatea către tine.
Sunt 10 pași simpli, prin care trebuie să treci dacă vrei o investiție inteligentă. Dacă simți că este un proces prea stufos, există întotdeauna specialiști care te pot ajuta.