10.000 tone de crap comercializate anual pe piața locală

Crapul este cel mai pescuit pește în România și în ceea ce privește vânzările pe plan local, cu circa 10.000 tone, din totalul pieței, care se ridică la 100.000 tone tranzacționate anual. Aproximativ 15% din peștele pe care îl găsim la vânzare provine din pescuit autohton, potrivit datelor Alfredo Seafood. 

„Cea mai mare parte din peștele vândut în România provine din afara țării, nu pentru că noi, companiile active pe această piață, nu ne-am dori să aducem mai mult pește de proveniență locală, ci pentru că nivelul producției este foarte mic. Doar 15% din peștele vândut în România provine din apele noastre, iar crapul are cea mai mare pondere. Din punct de vedere calitativ, lider necontestat este păstrăvul, iar cea mai bună zonă de unde poate fi pescuit se află în Carpații Meridionali”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.

„În clasamentul volumelor vândute, crapul este urmat de alți pești deltaici: caras, șalău, știucă etc. Crapul conduce și în topul valoric, înregistrând vânzări de circa 20 milioane euro pe an. Așadar, cred că putem numi crapul ca fiind, în acest moment, campionul național!”, completează fondatorul Alfredo Seafood. 

Conform reprezentanților Alfredo Seafood, păstrăvul rămâne soiul de pește care are carnea cea mai gustoasă și mai nutritivă, anual fiind pescuite între 1.000 și 1.500 tone. Păstrăvul este peștele românesc care are cel mai bun potențial de export, acesta fiind consumat și în țări din Europa de Vest, ca: Germania, Polonia, Franța ș.a.m.d.

- Publicitate -

Câte mașini noi vinde Dacia în Europa? Sandero și Duster, preferatele cumpărătorilor

Dacia este compania autohtonă aflată pe primul loc în topul exporturilor. Dar câte mașini vinde în Europa și care...

FAN Courier, afaceri de aproximativ 280 milioane euro și 2.000 de lockere în 2024

FAN Courier încheiat anul 2024 cu afaceri de 1.385 miliarde lei (aproximativ 280 milioane euro), în creștere cu 12,5%...