Târgul Național Imobiliar are loc în acest weekend

Târgul Național Imobiliar TNI- începe vineri, 29 septembrie, ora 10.00 la Palatul Parlamentului, în SALA UNIREA.

Evenimentul va fi unul de amploare prin numărul record de oferte imobiliare: aproximativ 15.000 de locuințe noi amplasate în ansambluri rezidențiale, din care 3.000 se lansează în premieră la TNI. Cele 110 companii participante au pregătit pentru vizitatorii evenimentului oferte atractive de garsoniere, apartamente cu 2, 3 și 4 camere, vile individuale, tip duplex sau înșiruite, terenuri din București, ILFOV, Constanța, Valea Prahovei, Brașov, dar și celelalte zone de interes ale țării.

Prețul minim în cadrul târgului imobiliar este de 14.700 EURO pentru un teren de 550mp situat în stațiunea Predeal, Valea Râșnoavei, iar prețul maxim este de 2,9 milioane EURO pentru un hotel din Sinaia de 4* ce face parte din portofoliul agenției Mervani Invest.

În capitală cele mai mici prețuri pentru locuințele noi fac parte din portofoliul agenției Premier Service, iar costurile sunt următoarele: 24.000 EURO TVA inclus pentru o garsonieră de 29mp în ansamblul Stil Residence, zona Metalurgiei, 39.000 EURO TVA inclus pentru un apartament cu 2 camere, 46mp, amplasat în aceeași zonă, 58.000 EURO TVA inclus pentru un apartament cu 3 camere, 102 mp, în ansamblul Mufty, strada Luică și 64.500 EURO TVA inclus pentru o vilă înșiruită, 120mp + curte, din ansamblul Provis, șoseaua Olteniței.

Noul trend în imobiliare – Ansamblurile rezidențiale BOUTIQUE

Proiectele rezidențiale boutique reprezintă noul trend în imobiliare. Acestea se remarcă prin concepte arhitecturale de lux, sunt amplasate în cartiere exclusiviste ale orașului, liniștite, sigure și aproape de parcuri, au regim mic de înălțime al imobilului, pentru un plus de intimitate și confort, numărul de locuitori fiind mult mai restrâns decât în cazul blocurilor cu regim mare de înălțime. Apartamentele au suprafețe generoase și compartimentări moderne, grădini private și terase moderne. Un astfel de exemplu de concept rezidențial boutique construit în Pipera este ansamblul La Gloire ce se lansează în cadrul târgului din acest weekend și în care prețul de pornire este de 64.399 EURO + TVA pentru un apartament de 2 camere cu terasă,  suprafața fiind de 62mp.

Se construiește în ritm alert! Ansambluri rezidențiale lansate în premieră la primul târg imobiliar al toamnei!

Piața rezidențială din România se dezvoltă în ritm accelerat, anul 2017 fiind unul extrem de prielnic pentru segmentul imobiliar. În primele şapte luni ale anului s-au eliberat 23.190 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,3% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.  Doar în luna iulie 2017 s-au eliberat 4.282 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 12% faţă de luna iunie 2017 şi cu 20% faţă de luna iulie 2016, informează Institutul Naţional de Statistică.

În acest context, TNI, primul târg imobiliar al toamnei reprezintă locul ideal în care cererea de locuințe se întâlnește cu oferta. În perioada 29 septembrie – 1octombrie vizitatorii târgului au ocazia de discuta față în față cu dezvoltatorii și agențiile imobiliare ce prezintă în cadrul expoziției cele mai noi și atractive oferte imobiliare de pe piață. Printre ansamblurile rezidențiale ce se lansează în premieră la TNI amintim: Moghioroș Park Residence, ISG Residence III, Quarto Residence, Green Park Residence, Arcadia Apartments- Domenii, La Gloire Pipera, Olympus Residence Sinaia.

Prețurile locuințelor cresc încontinuu! Cererea de locuințe a depășit oferta!

Deși se construiește în ritm alert, cererea actuală de locuințe depășește oferta disponibilă pe piață. Astfel, prețurile locuințelor din România sunt în creștere continuă. Spre exemplu în ultimele 12 luni în București s-a înregistrat o majorare cu 12.9 procente față de aceeași perioadă a anului precedent, prețul mediu pe metru pătrat ajungând la nivelul de 1.240 EURO conform Indicelui Imobiliare.ro. În acest context, cel mai bun moment de cumpărare este acum, pe durata celor 3 zile de expoziție, deoarece vizitatorii TNI au acces la proprietăți imobiliare cu DISCOUNTURI MAXIME. Astfel, vizitatorii au beneficii suplimentare doar pentru că își aleg locuința în cadrul celui mai mare târg imobiliar. Discounturi, reducerea avansului necesar rezervării, posibilitatea de a plăti în rate direct la dezvoltator, locuri de parcare cadou și vouchere de mobilier sunt doar câteva din avantajele oferite doar în cadrul Târgului Național Imobiliar.

Apetitul pentru locuințele de vacanță este în creștere

„Având în vedere statisticile din turism potrivit cărora numărul turiștilor este în creștere de la an la an există o evoluție ascendentă a pieței imobiliare pentru locuințele de vacanță, mulți clienți observând acest potențial și oportunitatea pentru viitor”, declară Andrei Gornea broker în cadrul agenției imobiliare Mervani Invest.

Spre exemplu în stațiunea Bușteni, prețul de pornire pentru locuințele noi cu vedere la munte este de 28.500 EURO TVA inclus pentru o garsonieră de 38mp în zona Zamora, 48.000 EURO TVA inclus costă un apartament cu 2 camere, suprafață 70 mp și 64.000 EURO TVA inclus este prețul pentru un apartament cu 3 camere ce are suprafața de 85mp.

Trendul clădirilor de tip boutique s-a dezvoltat și pe zona Valea Prahovei, unde un hotel boutique de 5 stele într-o zonă deosebită din Sinaia se poate închiria cu suma de 5.500 EURO/lună.

Pentru pasionații de concedii la mare, evenimentul din acest weekend reunește și oferte de locuințe de vacanță cu vedere la Marea Neagră. Spre exemplu în stațiunea Mamaia Nord garsonierele au prețul de pornire de 29.000 EURO.

Arcadia Apartments Domenii- Partenerul oficial și surpriza evenimentului

Cunoscutul om de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, intră pe piața imobiliară lansând proiectul Arcadia Apartments Domenii în cadrul celui mai mare târg imobiliar.

Prin proiectul Arcadia Apartments Domenii ne-am propus să dezvoltăm o comunitate, un tărâm al fericirii, în una dintre cele mai frumoase zone ale Capitalei: Domenii. Ansamblul este, în esență, o sumă a preferințelor cumpărătorilor: loc liniștit, sigur, boem, înconjurat de foarte multe spații verzi, dar în același timp situat în cea mai activă zonă a Bucureștiului, unde toate facilitățile pe care și le doresc sunt chiar lângă ei. Construcția în sine este gândită în aceeași manieră: o gamă largă de apartamente funcționale, moderne, locuri de parcare dispuse în întregime la subsol, spații verzi amenajate. Arcadia Apartments Domenii va fi un ansamblu de anvergură și se va construi în trei faze. Prima a fost demarată în urmă cu o lună și constă într-o clădire cu 193 de apartamente de tip studio și apartamente cu 2, 3 și 4 camere. Pentru faza a doua, care va începe în prima jumătate a anului viitor, am programat două clădiri cu un total de 235 de apartamente. Cea de-a treia fază va cuprinde clădiri de apartamente și spații comerciale. În cadrul TNI din 29 septembrie – 1 octombrie, vizitatorii vor putea avea în premieră o vedere detaliată asupra primei clădiri din Arcadia Apartments Domenii și asupra apartamentelor„, mărturisește Dan Șucu, asociat DVD Residential Imobiliare, compania investitoare în Arcadia Apartments Domenii.

40% din oferta imobiliară a târgului este localizată în nordul si centrul Bucureștiului!

Un sondaj realizat de către dezvoltatorul imobiliar IMPACT Developer & Contractor a relevat preferințele bucureștenilor în materie de cumpărare de locuințe. Întrebați în ce zonă a capitalei sunt interesați să-și achiziționeze viitoarea locuință, 25% dintre respondenți au ales zona de nord, aceștia fiind atrași de beneficii precum proximitatea față de pădurea Băneasa, hub-ul de birouri Pipera – Aviației și față de centre de învățământ prestigioase din capitală. Pe al doilea loc în topul preferintelor se află zona centrală, aleasă de circa 22% dintre respondenți, datorită accesibilității mijloacelor de transport, în timp ce următoarele locuri sunt ocupate de zona de sud și cea de vest. În plus, potrivit datelor sondajului, 80% dintre participanții intervievați intenționează să se mute în mai puțin de un an.

Nordul capitalei este o piață rezidențială aflată la mare căutare, fiind foarte ofertantă din punct de vedere al dezvoltărilor rezidențiale și al facilităților. Cele mai căutate tipuri de apartamente în această zonă sunt apartamentele cu 2 camere, cu un procent de 43%, urmate de cele cu 3 camere – circa 19%, în timp ce locuințele mai spațioase, precum casele sau apartamentele cu 4 camere sunt preferate de aproximativ o treime dintre respondenți. Dinamismul vânzărilor în nordul capitalei se resimte și în cadrul proiectului nostru – GREENFIELD, din Băneasa, care a ajuns în prezent la peste 3.000 rezidenți, fiind cea mai mare comunitate urbană din sectorul 1”, a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO IMPACT.

În cadrul târgului imobiliar ce are loc în acest weekend în capitală, oferta prezentată se pliează pe cererea actuală, astfel 40% din proprietăți sunt localizate în nordul și centrul Bucureștiului. Printre ansamblurile rezidențiale cu o astfel de ofertă menționăm: Laguna Residence, Avangarde Forest, Sisești 30, Paladin Residence, Shine Residence Corbeanca, Adora Pipera, Dinamic City, 4 City, etc.

TNI- târgul imobiliar cu finanțare inclusă

Un eveniment imobiliar nu ar fi complet fără prezența soluțiilor de finanțare prin care nevoia de locuințe se concretizează, devenind cerere. La târgul imobiliar ce începe VINERI, 29 septembrie, vizitatorii pot discuta direct cu reprezentanții BRD-GSG, Banca Transilvania și Libra Bank, primind soluția optimă de finanțare.

Segmentul Locuințelor Verzi în dezvoltare continuă

La Pavilionul Green Homes organizat în cadrul Târgului Național Imobiliar TNI investitorii și dezvoltatorii pot afla direct de la echipa Romania Green Building Council cum pot certifica precum “Locuințe Verzi” ansamblul rezidențial pe care îl construiesc, care poate deveni eligibil pentru “Creditul Ipotecar Verde”. De asemenea, potențialii cumpăratori ai unei astfel de locuințe certificate pot afla mai multe informații despre cum pot accesa un “Credit Verde” cu condiții preferențiale oferit de băncile partenere și finanța astfel achiziționarea unei locuințe de calitate superioară, cu un confort sporit, având costuri mai mici la energie și reparații, alături de beneficii importante pentru sănătate. Există o corelare directă între performanța energetică a unei locuințe și nivelul de calitate al proiectării, construirii și operării acesteia. Adesea proprietarii de locuințe iau decizia de a investi mai puțin în procesul de proiectare și construire (alegând locuințele cu cel mai scăzut cost pe metru pătrat), însă ajung în final să dețină locuințe cu costuri mari pentru  încălzire și răcire, care necesită întreținere intensivă, renovări mai frecvente și care au o valoare mai mică pe termen lung decât locuințele sustenabile. Cel mai potrivit moment de a investi în sustenabilizarea locuinței este la început, în stadiul proiectării inițiale. Finanțarea responsabilă este de cele mai multe ori cea mai bună alegere pentru a devansa resurse disponibile încă de la începutul procesului de construcție”– a declarat Monica Ardeleanu, Director Executiv al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi (Romania Green Building Council).

În prezent există 20 de ansambluri rezidențiale certificate/ pre-certificate Green Homes situate în București, Brașov, Cluj, Iași, Timișoara, Râmnicu-Vâlcea și Craiova, totalizând peste 5000 de unități imobiliare.

Prețul acestora variază, încadrându-se chiar și în programul Prima Casă, sau în funcție de complexitatea soluțiilor alese, pot fi locuințe premium sau locuințe de lux.

- Publicitate -

București, pe primul loc la lipsa locurilor de parcare, dar sunt și orașe unde parchezi ușor

București este orașul din România în care rezidenții întâmpină cele mai mari dificultăți în găsirea locurilor de parcare, la...

Ziua productivă se cunoaște de dimineață: 5 obiceiuri care te vor ajuta să-ți începi ziua cu spor

În prezent, modul în care îți începi ziua poate face diferența între o zi de lucru reușită și una...