O companie din China va construi un complex turistic în Băile Govora

pug-curaturi-govora

Compania ZHONG HUA CTM Holding SRL a câștigat licitația organizată în data de 2 februarie pentru concesionarea a 20 de ha deasupra ştrandului din Băile Govora.

Compania va investi în realizarea unor obiective conform PUG Băile Govora. Printre acestea se numără un spital de recuperare cu tehnici europene, dar şi orientale, pe specificul zonei, îmbinate cu acupunctura chinezească, un hotel de 5 stele de 7 etaje, 50-60 de case de închiriat pe termen scurt şi lung, heliport. Primăria Băile Govora va asigura infrastructura de apă, canal, gaz şi curent pentru noul cartier, dar şi asfaltarea străzilor.