Lidl alocă 770.000 euro pentru proiecte de educație și mediu

lidl
sursă foto: newsarad.ro

În 2017, Lidl susține dezvoltarea a 17 proiecte de responsabilitate socială, printr-o investiție de 770.000 euro.

Acestea vor fi implementate împreună cu organizații non guvernamentale cu experiență în domenii precum educație și mediu.

Orientat în permanență spre sustenabilitate, Lidl caută soluții durabile prin care să creeze un viitor mai bun pentru comunitate, angajați și pentru mediul înconjurător. Astfel, strategia de CSR Lidl România are 5 dimensiuni principale: societate, mediu, sortimentație și produse, angajați și parteneri.

Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun

Lidl susține cu precădere demersurile care sprijină educația și protejarea mediului. Pe lângă campaniile de donații de la casele de marcat, deja o parte integrantă din programele de CSR ce se adresează domeniului societate, Lidl a demarat programul „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Acesta este dedicat susținerii proiectelor cu viziune și efecte pozitive pe termen lung asupra comunităților și a mediului înconjurător.

770.000 euro pentru proiecte dedicate educației și mediului

În cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”, Lidl a donat 770.000 euro către 17 proiecte demarate de organizații non guvernamentale. Acestea sunt dedicate educației (ex: programe de formare pentru profesori, Școli verzi: educație de mediu la nivel național) și mediului (ex: reciclare, ecologie urbană etc).

Școala Zero Waste al Asociației EcoStuff este unul dintre proiectele pe care le susținem. Este dedicat elevilor și profesorilor din învățământul primar și gimnazial (clasele I – VIII) din România. Aceștia vor învăța despre conceptul zero waste – fără deșeuri, despre colectarea selectivă și vor colecta materiale reciclabile. Un alt proiect este despre crearea unui cadru educațional care să intervină în mod proactiv și strategic în crearea unei societăți sustenabile. Este vorba despre Lideri implicați în dezvoltarea locală, un proiect în care cei de la Organizația Națională Cercetașii României (O.N.C.R.) ne-au făcut să credem. Astfel de acțiuni sunt cele care ne oferă perspectiva unui viitor mai bun, prin care să aducem o schimbare pe termen lung în societate, ne spuneCristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Organizațiile susținute prin inițiativa Lidl sunt Asociația De-a Arhitectura, Asociația Ecostuff, Asociația Ecouri Verzi, Asociația Greeninitiative, Asociația Mioritics, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), Asociația Slow Food Turda, EFDEN – Asociația Solar Decathlon, Asociația Step by Step, Asociația STUP (Social Trading Urban Place), Fundația Leaders, Fundația Noi Orizonturi, Organizația Națională Cercetașii României, Organizația Concordia și World Wide Fund for Nature (WWF).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here