Lidl a modernizat școala din Bonțida, județul Cluj

0
lidl scoala bontida

După ce a fost partener strategic al festivalului Electric Castle, ce are loc în comuna Bonțida din județul Cluj, Lidl a dezvoltat un proiect de modernizare a școlii gimnaziale din localitate, ca parte a strategiei sale de implicare în comunitățile locale.

Proiectul de modernizare include dotarea claselor cu mobilier și amenajarea terenului de sport și a curții instituției de învățământ.

Încă de la intrarea pe piață, Lidl a investit într-un viitor mai bun, sustenabilitatea și implicarea în comunitățile din care compania face parte reprezentând fundamente ale culturii sale organizaționale. Astfel, participarea companiei în calitate de partener strategic la unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, Electric Castle, a fost legată în mod firesc de dorința de a contribui la dezvoltarea comunității din localitatea ce a găzduit în fiecare an evenimentul muzical.

În cadrul acestui proiect, Lidl a investit 70.000 de euro pentru modernizarea unității de învățământ din comuna Bonțida, astfel încât cei aproape 200 de elevi și preșcolari să se bucure de cele mai bune condiții în școală. Astfel, toate clasele în care învață elevii, precum și cancelaria beneficiază acum de mobilier și dotări noi. În plus, curtea școlii a fost pavată, iar terenul de sport a fost modernizat prin turnarea unei plăci de beton și acoperirea suprafeței cu un material special, adecvat pentru orele de educație fizică. Totodată, începând cu acest an școlar, terenul de sport a fost echipat cu noi porți de fotbal.

„Comuna Bonțida ne-a fost gazdă bună și primitoare în iulie. Am fost foarte bine primiți aici și am dorit să ne întoarcem pentru a lăsa în urmă un semn al aprecierii noastre pentru ospitalitatea cu care am fost întâmpinați. Modernizarea școlii reprezintă contribuția noastră la educația copiilor din Bonțida, educație ce le va permite să își îndeplinească mai ușor visele și, de ce nu, să le creeze un viitor mai bun”, spune Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

„Bonțida e locul nostru de suflet 365 de zile din an, nu doar pe perioada Electric Castle. Faptul că și alți parteneri ai festivalului s-au atașat de acest loc și de comunitatea de aici, atât de mult încât să investească în viitorul ei, ne încântă. Am văzut reacția de pe fețele copiilor în prima zi de școală și ne-am amintit de bucuria cu care trăim cu toții prima zi din fiecare ediție de festival”, a spus Andi Vanca, PR Manager Electric Castle Festival.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.