Leii BVB și-a desemnat primii câștigători

bursa de valori bucuresti
sursă foto: finanteasigurari.ro

Costin Somanescu din Bucuresti si Angela Sirbu din Targu Mures sunt cei doi castigatori ai competitiei „Leii BVB” organizata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cu scopul de a stimula si rasplati investitorii individuali activi pe bursa.

Competitia „Leii BVB” va avea loc in perioada februarie-decembrie 2017, timp in care vor avea loc extrageri lunare in urma carora vor fi premiati cei mai activi investitori individuali de la Bursa de Valori Bucuresti. Astfel, investitorii care au realizat cel putin o tranzactie pe luna vor putea participa la extragerile lunare in care pot castiga drept premiu un city break intr-un oras faimos din Europa sau, in unele luni, chiar in destinatii exotice precum Dubai sau Kenya.

Aproape 3.000 de tranzactii cu o valoare totala de 19 milioane de lei au fost inregistrate numai luna trecuta. Cea mai mica tranzactie a fost de un leu, iar cea mai mare de cateva zeci de mii de lei. Pe 6 martie, au fost extrase in mod aleatoriu 150 de tranzactii, iar castigatorii au fost selectati din acest esantion in functie de valoarea tranzactiilor inregistrate.

Felicitari celor doi castigatori. Dupa succesul inregistrat de castigatorul concursului Condus de randament, unde a obtinut un randament de 30%, ne asteptam ca tot mai multi investitori sa inceapa sa tranzactioneze si sa-si inregistreze tranzactiile in urmatoarele etape ale Leii BVB. Aceasta competitie se adreseaza tuturor investitorilor activi la Bursa de Valori Bucuresti si urmeaza sloganul nostru ca <<Bursa e pentru oameni>>, a spus Lucian Anghel, presedintele BVB.

Costin Somanescu, 48 de ani, a castigat un city break in valoare de 1.000 de euro pentru doua persoane la alegere dintr-unul din orasele Munchen, Amsterdam sau Istanbul. Premiul este oferite de Paravion, cea mai mare agentie online de turism din Romania. Tranzactia castigatoare a fost efectuata cu titlurile Romcarbon (ROCE) prin intermediul Intercapital Invest.

Costin Somanescu este investitor pe piata romaneasca de capital inca de la redeschiderea Bursei de Valori Bucuresti. Ca sfat pentru cei care sunt interesati sa devina investitori pe piata de capital, el spune ca oamenii ar trebui sa investeasca exact atat cat si-ar permite sa piarda.

Angela Sirbu, 58 de ani, a castigat un smartwatch Fitbit Blaze Gold Series oferit de iStyle Retail, cel mai mare lant de magazine Apple Premium Reseller din Europa Centrala si de Est. Ea a tranzactionat actiuni Transelectrica (TEL) prin intermediul Estinvest. Angela Sirbu este chimist de laborator si a inceput sa investeasca in actiuni in februarie 2014, urmand exemplul sotului ei care tranzactiona de mai mult timp actiuni la bursa.

Principalele reguli ale competitiei „Leii BVB” sunt:

  • Participarea este gratuita si se adreseaza investitorilor individuali care au minim 18 ani
  • Competitia este deschisa tuturor investitorilor individuali care tranzactioneaza pe una din pietele Bursei de Valori Bucuresti
  • Toate tranzactiile sunt eligibile pentru extragere si nu exista nicio valoare minima a investitiei
  • Un investitor individual poate sa inregistreze maxim 100 de tranzactii in fiecare luna
  • Extragerea este aleatorie. 150 de tranzactii vor fi extrase aleatoriu, iar tranzactia cu cea mai mare valoare va fi declarata castigatoare
  • Toti investitorii trebuie sa isi inregistreze tranzactia completand formularul de pe site-ul www.leii-bvb.ro

Urmatoarele extrageri ale competitiei pentru tranzactiile inregistrate in martie vor avea loc pe 5 aprilie. Tranzactiile realizate in aceasta luna pot fi inregistrate pana pe 31 martie pe site-ul www.leiibvb.ro.

Premiile aferente lunii martie vor include pentru primul loc un city break in valoare de 1.000 de euro pentru doua persoane in Dubai, Catania (Sicilia) sau Valencia, in timp ce ocupantul locului secund va fi premiat cu un smartwathc Fitbit Blaze. Toate detaliile despre aceasta competitie pot fi gasit pe www.leiibvb.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here