KLM, prima companie aeriana cu cont confirmat de WhatsApp Business

0

WhatsApp si KLM Royal Dutch Airlines au demarat un test unic pentru un nou serviciu pe WhatsApp.

KLM ofera acum clientilor sai din intreaga lume informatii despre confirmarea rezervarii, notificari de check-in, imbarcare, actualizarea statusului de zbor si raspunde la intrebari in 10 limbi diferite direct pe WhatsApp, prin intermediul aplicatiei oficiale WhatsApp Business. KLM este una dintre primele companii si prima companie aeriana din intreaga lume cu un cont confirmat de WhatsApp Business.

Acest program pilot este un prim pas pentru WhatsApp. Aplicatia a fost pusa in functiune in cateva tari deja, iar serviciul va deveni disponibil pe scara larga in urmatoarele saptamani.

„Sunt foarte mandru deoarece KLM este prima companie aeriana din lume cu un cont WhatsApp Business. Acest parteneriat unic cu WhatsApp subliniaza pozitia noastra de pionier al aviatiei. Vrem sa fim acolo unde sunt clientii nostri si, avand in vedere cei 1 miliard de utilizatori, trebuie sa fii pe WhatsApp. Prin acest cont WhatsApp Business, oferim clientilor nostri din intreaga lume o modalitate sigura de a primi informatiile despre zboruri si de a pune intrebari 24/7. Acesta este cu siguranta un pas important in strategia noastra de social media.” a declarat Presedintele si CEO KLM, Pieter Elbers.

Informatiile despre zborurile KLM, usor de aflat prin WhatsApp

Oferirea de informatii despre zboruri catre clienti prin contul de WhatsApp face accesul la informatie usor, facandu-l disponibil in aeroport, pe drum sau de acasa. Clientii pot, de asemenea, sa contacteze direct agentii KLM, 24/7, prin intermediul aplicatiei. Serviciul este disponibil clientilor care rezerva bilete sau se conecteaza prin KLM.com si aleg optiunea de a primi informatii prin intermediul WhatsApp.

Siguranta mesajelor

Mesajele sunt sigure, astfel incat acestea pot fi citite numai de catre client si de KLM. Clientii pot recunoaste cu usurinta conturile verificate, utilizand aplicatia oficiala WhatsApp Business. Acestia vor vedea o insigna de forma unei bife, de culoare verde langa numele de contact KLM din WhatsApp.

KLM si Social Media

Incepand cu 2009, KLM si-a castigat reputatia de pionier in social media. KLM are peste 25 de milioane de fani si urmaritori pe diverse platforme sociale. Prin aceste canale, KLM primeste peste 100.000 de mentiuni in fiecare saptamana, dintre care 15.000 sunt intrebari sau remarci. Acestora le raspund in mod personal mai mult de 250 de agenti, care formeaza cea mai mare si cea mai dedicata echipa de social media din lume. Pe WhatsApp, Facebook, Messenger, Twitter, LinkedIn, WeChat si KakaoTalk, KLM ofera raspunsuri clientilor sai 24/7 in 9 limbi diferite: olandeza, engleza, germana, spaniola, portugheza, franceza, chineza, japoneza si coreana. In timpul orelor de program, KLM ofera de asemenea servicii in limba italiana. KLM a fost prima companie aeriana din lume care a oferit clientilor sai optiunea de a primi documente de zbor si actualizari prin Messenger, Twitter si WeChat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.