KFC a deschis un restaurant în Auchan Drumul Taberei

0
kfc

KFC deschide un nou restaurant în Bucureşti, dotat cu sistem de servire de tip fusion. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 350.000 euro, fiind al 29-lea restaurant KFC din capitală.

Cu această nouă locaţie, lanţul de restaurante ajunge la 71 de unităţi la nivel naţional.

Cu un design specific brandului, restaurantul KFC este situat în zona de food court a centrului comercial Auchan din Drumul Taberei. Aflată pe o suprafaţă de aproximativ 160mp, noua unitate este dotată cu tehnologie de ultimă generaţie, fiind integrat sistemul de servire tip fusion care permite deservirea mult mai rapidă a clienţilor, în aproximativ 60 de secunde.

Restaurantul KFC este situat în sectorul 6, pe Strada Braşov, nr 25, la parter, vis-a-vis de concurentul, Mc Donald’s.

În această locație sunt disponibile 40 de posturi aferente funcțiilor: Lucrător Bucătărie și Casier. Pentru a ocupa aceste posturi nu este nevoie de experiență anterioară de lucru, însă este nevoie de o atitudine pozitivă și de dorința de a lucra. Noilor angajați li se oferă posibilitatea de a alege un program de lucru de 8h/zi sau 6h/zi sau 4h/zi sau program de weekend. La începutul colaborării, ei vor fi instruiţi și pregătiți la locul de muncă de către un trainer dedicat. Apoi vor avea posibilitatea obținerii unei calificări și posibilitatea dezvoltării unei cariere în domeniu. Pe durata colaborării, adițional salariului de încadrare și tichetelor de masă, oferim creșteri salariale corelate cu vechimea, bonusuri de fidelitate, prime ocazionale de Crăciun/Paște.

„Pentru a fi mai aproape de clienţii noştri fideli, planurile conturate pentru acest an vizează deschiderea a cât mai multe locaţii la nivel naţional. Inaugurarea restaurantului cu numărul 71 reprezintă pentru noi un alt pas important în dezvoltarea businessului şi în concretizarea planurilor. Suntem bucuroşi că putem să creştem gradual şi, mai ales, să dezvoltăm cât mai multe locaţii atât de îndrăgite de fani. Îi aşteptăm pe aceştia în restaurant cu oferte şi produse delicioase.”, declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Sphera Franchise Group.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.