Investiții pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Alba

0
spitalul judetean alba

Cererea de finanțare „Reabilitare energetică a Spitalului Județean de Urgență Alba lulia”, a cărei valoare totală este de peste 15,35 milioane lei, prevede absorbția unei sume de peste 3 milioane euro, ca sumă nerambursabilă, obținută prin Prioritatea de Investiții 3.1.B ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice, pentru modernizarea acestei unități medicale, construită în urmă cu aproape cinci decenii.

Cererea de finanțare pentru proiectul „Reabilitare energetică a Spitalului Județean de Urgență Alba lulia” are ca obiectiv general creșterea eficienței energetice a clădirilor administrate de Spitalului Județean de Urgență Alba lulia, având în vedere respectarea cerințelor specifice principiilor dezvoltării durabile și egalității de șanse.

Din punct de vedere al lucrărilor efective, se prevede izolarea termică a pereților exteriori cu un strat de plăci minerale termoizolatoare rigide de minim 15cm grosime, izolarea termică a planșeului tavan de sub terasă cu panouri rigide de vată minerală de minim 20 cm grosime, placate cu plăci din fibre de lemn minim de 7mm, izolarea soclului cu polistiren extrudat de minim 5 cm grosime, înlocuirea planșeului terasa, deteriorate acum de infiltrări mari de apă, cu acoperiș de tip șarpantă din panouri termoizolante, cu grosimea de 10 cm pe structură metalică.

Alte lucrări necesită izolarea termică a planșeului de sub acoperiș, cu un strat de vată minerală de minim 20 cm grosime, sporirea rezistenței termice a planșeului peste subsol, prin aplicarea unui strat de polistiren extrudat ignifugat de minim 10 cm grosime, înlocuirea ferestrelor existente cu tâmplărie PVC cu geam termopan cu acoperire selectivă Low-E.

În plus, în acest proiect se va optimiza sistemului de încălzire și producerea de apă caldă de consum. Se are în vedere utilizarea de cazane cu funcționare pe combustibil gazos pentru producerea agent termic, cazane echipate cu module suplimentare pentru recuperarea căldurii din circuitul gazelor arse, dar și a panourilor solare pentru producerea apei calde. Prin proiect se vor schimba instalațiile electrice ce deservesc corpurile A,B,C,D și E, instalația de ventilare a blocului alimentar, precum și a rețelele de distribuție agent termic.

Durata de derulare a investițiilor se va întinde până la finalul lunii februarie 2021, fiind necesare fonduri totale în valoare de 15.350.482,84 lei (circa 3,3 milioane euro), din care 13.800.414,99 lei (peste 3 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile, restul reprezentând contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile.

Proiectul vizează practic reducerea de circa cinci ori a consumului de energie primară, cifrată în prezent la 9377082,5 kWh/an, până la o valoare de maxim 1881870 kWh/an după implementare, economia obținută fiind de aproape 80%. în plus, în etapa de proiect tehnic se vor dezvolta detalii de proiectare care să permită o mai bună accesibilizare, suplimentară față de minimul legal care este deja implementat. Concret, în etapa de execuție se vor realiza finisaje și inclusiv elemente de paviment, care să conducă la o acesibilizare conformă cu nevoile persoanelor cu dizabilități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.