EY VAT check, o aplicație necesară în sistemul split TVA

2018 a început cu un nou set de reguli privind plata TVA, prin intrarea în vigoare a mecanismului TVA split. Chiar dacă acesta vizează doar companiile aflate în insolvență sau care au datorii la plata TVA, în realitate, obligațiile tuturor plătitorilor de TVA au devenit mai complexe începând cu 1 ianuarie.

Astfel, pe lângă obligația de a verifica dacă furnizorii lor au un cod valid de TVA, dacă acest cod a fost declarat inactiv și dacă aplică TVA la încasare, companiile trebuie, începând de anul acesta, să verifice și dacă acești furnizori aplică plata defalcată a TVA.

Îndeplinirea tuturor acestor obligații atrage costuri și resurse suplimentare, care sunt uneori ignorate de contribuabili, fiind mari consumatoare de timp și o povară pentru angajați. Nerespectarea obligațiilor atrage însă sancțiuni considerabile, care pot ajunge până la 100% din valoarea TVA, așa cum s-a dovedit în nenumărate inspecții fiscale. Există totuși soluții care, prin utilizarea tehnologiei, pot simplifica semnificativ efortul companiilor și pot reduce timpul alocat acestor operațiuni de verificare.

Alex Milcev, Partener EY România, explică: „Încurajăm companiile să descopere soluții personalizate pentru business-urile în care sunt implicate, astfel încât acestea să ajute la optimizarea anumitor procese cât și la reducerea timpului petrecut în activități de rutină. De asemenea, consideram că utilizarea unor soluții smart, create special pentru nevoile companiei conduc la dezvoltarea afacerii, dar ajută totodată și în procesul de digitalizare – obținerea biroului fără hârtii. În acest sens, echipa noastră de consultanți fiscali a dezvoltat aplicația EY VAT Check, pentru a sprijini companiile să se conformeze mai ușor noilor reglementări privind TVA split.”

EY VAT check permite utilizatorilor să verifice simultan și în toate bazele de date ale ANAF dacă furnizorii și beneficiarii:

  1. sunt înregistrați în scopuri de TVA în România
  2. au un cod de TVA care nu este valid
  3. aplică TVA la încasare
  4. aplică plata defalcată a TVA

EY VAT check poate verifica atât tranzacțiile curente, cât și pe cele precedente, funcționează independent de sistemul ERP al companiilor și poate fi folosită imediat, fără costuri de adaptare. Pentru utilizarea EY VAT check, utilizatorii trebuie doar să încarce o listă cu codurile de TVA ale partenerilor, sau, și mai simplu, declarația 394. Aplicația afișează apoi toate informațiile necesare despre furnizori și beneficiari, astfel încât utilizatorii să se poată conforma ușor sistemului TVA split.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

București, pe primul loc la lipsa locurilor de parcare, dar sunt și orașe unde parchezi ușor

București este orașul din România în care rezidenții întâmpină cele mai mari dificultăți în găsirea locurilor de parcare, la...

Ziua productivă se cunoaște de dimineață: 5 obiceiuri care te vor ajuta să-ți începi ziua cu spor

În prezent, modul în care îți începi ziua poate face diferența între o zi de lucru reușită și una...