Concurs de gătit la Plaza România și București Mall

Plaza România și București Mall le-au oferit pasionaților de gastronomie un concurs de gătit cu jurați celebri și premii de mii de euro. Înscrierile sunt în toi, iar cei care îşi doresc să participe la competiţia culinară mai au la dispoziţie doar 10 zile.

Pasionaţii de gastronomie care vor să participe la Concursul Bon Appetit au ocazia să o facă până pe 23 septembrie 2015. Tot ce au de făcut este să acceseze platforma www.concursdegatit.ro, să completeze datele personale alături de rețeta lor în formularul de înregistrare și să încarce obligatoriu o fotografie cu preparatul final. Mai mult, până pe 23 septembrie, înscrierea se poate face și la Info Desk-urile din cele două mall-uri, unde se găsesc formularele aferente concursului. Pentru validarea înscrierii, în termen de 10 zile, trebuie trimisă o fotografie cu preparatul final gătit, pe e-mail pe adresa [email protected] sau [email protected] (în funcție de mall-ul ales).

Urmează, pe 3 și 4 octombrie, o serie de probe de preselecție ce vor avea loc în Plaza România și București Mall, probe în care cei aflați în competiție își vor demonstra calitățile de bucătari. Din juriu vor face parte VIP-uri din domeniul culinar: Antonio Passarelli, Dan Boerescu și bloggerița Isabela Dobrin. La semifinalele din 10 octombrie, găzduite de București Mall și de Plaza România, juriul va puncta preparatele gătite de concurenți, iar, în funcție de punctaj, primii patru  (doi per mall) vor trece în finala competiției de la Plaza România (11 octombrie).

Cei ajunși în semifinale și în finală pot câștiga unul din cele trei premii oferite de către cele două centre comerciale, în valoare de 250, 500 și 1000 de euro, dar și unul din cele șase cursuri de calificare ca bucătar puse la dispoziție de către ICEP Hotel School, partener al evenimentului.

Regulamentul concursului și detalii privind programul și premiile pot fi găsite pe www.concursdegatit.ro, www.plazaromania.ro, www.bucurestimall.com.ro și www.pandorrastyle.ro.

- Publicitate -

Sibiu și Brașov, cele mai apreciate orașe din România. Tulcea, Călărași, Ploiești sunt la polul opus

Sibiu, Brașov și Arad sunt cel mai bine clasate orașe din România, din punctul de vedere al standardelor de...

1 din 2 români au probleme cu acoperirea cheltuielilor de bază

Pentru 1 din 2 români cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba de situația personală, conform studiului...