Decembrie – în top 3 luni în care se cumpără online

0
cumparaturi online
sursă foto: glasul-hd.ro

Luna decembrie se află în top 3 luni în care românii fac cele mai multe cumpărături online. Pe primul loc se clasează luna noiembrie, marcată de evenimentul Black Friday și luna martie, luna femeii. În total, în sistemul PayU, s-au realizat aproximativ 951.000 de tranzacții online în valoare de peste 246 milioane de lei.

Este mai simplu, mai rapid și mai sigur să plătești online, iar acest lucru s-a văzut din nou la finalul anului, când românii au cumpărat online de aproximativ 8 milioane de lei pe zi. Acest lucru ne indică faptul că promoțiile și achizițiile contextualizate definesc comportamentul de cumpărare al românilor în online. declară Marius Costin, Country Manager PayU România.

Cel mai scump coș online de cumpărături a ajuns la 75.000 lei (asigurări), urmat pe locul al doilea de o tranzacție în valoare de 62.000 lei pentru licențe antivirus și, pe locul al treilea, de o tranzacție de 49.000 lei pentru achiziție aur.

Cum preferă românii să plătească online

8 din 10 persoane care cumpără online aleg plata cu cardul, având o valoare medie a coșului de cumpărături de aproximativ 260 lei.

„Cardurile cu rate câștigă din ce în ce mai mult teren. În luna decembrie, în sistemul PayU România, 2 din 10 cumpărători online au plătit folosind un card cu rate. Metoda de plată aleasă este și un indicator al comportamentului de consum în online: valoarea medie a coșului de cumpărături plătit în rate a fost de aproximativ trei ori mai mare comparativ cu o plată integrală cu cardul, ajungând la peste 630 lei.a adăgat Marius Costin, Country Manager PayU România.

Și alte țări aleg ofertele românești din luna cadourilor

În luna decembrie, 50% dintre plățile înregistrate din alte țări în magazinele online din România s-au îndreptat către bilete de avion, urmate de servicii telecom (14%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.