CTP a livrat o nouă hală în CTPark Cluj II către Ursus

0
CTPark Cluj II

CTP,  a livrat o nouă hală de 8.000 m² în CTPark Cluj ll către Ursus. CTPark Cluj II este situat în localitatea Florești, în apropiere de Cluj-Napoca, și va ocupa o suprafață totală de 30.000 m².

Construcția parcului se derulează în trei etape, prima fiind finalizată în septembrie 2018. Celelalte două etape au fost deja demarate și se află în diferite stadii de dezvoltare.

Noile spații sunt dezvoltate după cele mai înalte standarde tehnice existente la ora actuală pe piață, menite să reducă semnificativ costurile operaționale și să diminueze impactul asupra mediului înconjurător. Acesta este cel de al doilea parteneriat încheiat între CTP și Ursus Breweries, după livrarea unui depozit de 14.000 m² în CTPark Timișoara II, în noiembrie 2017.

„Suntem încântați de extinderea parteneriatului cu Ursus Breweries, în zona de vest a țării. CTPark Cluj II va fi unul dintre cele mai moderne parcuri și oferă deja, în spațiile finalizate, facilități la cele mai înalte standarde ale pieței. Județul Cluj este una dintre zonele cele mai dezvoltate ale țării, din punct de vedere economic. Numeroasele cereri pe care le-am primit de la clienți din regiune, ne-au determinat să demarăm construcția celui de-al doilea parc industrial și logistic pe care îl deținem aici, după cel din Apahida”, a declarat Daniel Paraschiv, Business Development Manager pentru Transilvania al CTP Romania.

CTPark Cluj II va include doar spații de clasă A, în dezvoltarea cărora sunt folosite cele mai noi tehnologii ecologice. În prezent, din suprafața totală de 30.000 m², 8.000 m² au fost deja finalizați și livrați, urmând ca în cea de-a doua și a treia etapă, să fie finalizați câte 11.000 m², disponibili pentru închiriere. Spațiile pot beneficia de compartimentare flexibilă, în funcție de nevoile clienților, de la 2.000 m² până la 10.500 m².

Depozitele din CTPark Cluj II oferă facilități peste standardele pieței: halele vor avea o deschidere de 145,4 m și o înălțime utilă de 12 m, ceea ce le va permite chiriașilor să beneficieze de mai mult spațiu de depozitare și acces facil.

CTPark Cluj II este poziționat strategic la ieșirea din oraș, pe sensul de mers Cluj-Napoca – Oradea, cu acces direct din DN1 și Drumul European 60. Parcul este construit pe un teren cu o suprafață de 65.000 de m². Acesta este al doilea parc dezvoltat în apropiere de Cluj-Napoca de CTP, primul fiind CTPark Cluj I, în Apahida.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.