Cosmopolis a cumpărat nouă hectare de teren de la Soravia

0
Cosmopolis

Atlas Construct Invest S.A., una dintre subsidiarele românești ale Soravia Group a vândut 9 ha din cele 26 ha deținute în localitatea Ștefăneștii de Jos, Ilfov, către Opus Land Development S.A. – dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis.

Cosmopolis a achiziționat lotul de pământ aflat în proximitatea proiectului său rezidențial, în vederea extinderii viitoare a Cosmopolis pe malul lacului amplasat în partea de nord a complexului.

În urma tranzacției, Atlas și-a păstrat o parte semnificativă din proprietățile deținute în Ștefăneștii de Jos, sporind posibilitățile de dezvoltare a proiectului său în zonă.

Asistența juridică a companiei Atlas a fost asigurată de către Anca Albulescu, partener, bpv Grigorescu Ştefănică și Nicolae Ursu, avocat senior coordonator, bpv Grigorescu Ştefănică, pe parcursul întregii tranzacții, prin suportul juridic oferit atât în faza de structurarea a tranzacției, cât și pe parcursul negocierii documentelor tranzacției. Provocarea din punct de vedere al asistenței juridice acordate în această tranzacție elaborată a fost constituită de sprijinirea părților, și a finanțatorilor acestora deopotrivă, în scopul convergenței intereselor lor.

Ne bucurăm că am asistat încă o dată Soravia, un client cu care am dezvoltat o colaborare îndelungată și unul dintre cei mai cutezători dezvoltatori imobiliari pe o piață aflată încă în revenire, în remodelarea planurilor sale și obținerea rezultatului optim din interesele concurente ale tuturor părților implicate în această tranzacție,” a afirmat Anca Albulescu, partener, bpv Grigorescu Ştefănică.

Această tranzacție a fost un pas benefic în susținerea dezvoltării întregii zone alături de unul dintre vecinii noștri. Mulțumim echipei bpv Grigorescu Ştefănică pentru gestionarea orientată către nevoile de business și rezultatele pozitive ale tranzacției„, a adăugat Alexander Kolrus, Head of Legal, Soravia Group.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.