Care sunt planurile NEPI Rockcastle pentru 2018

NEPI Rockcastle a publicat astăzi raportul financiar pentru anul trecut, care include lista de investiții și priorități pentru anul 2018.

Astfel, anul trecut, centrele comerciale NEPI Rockastle din România au înregistrat o creștere a veniturilor cu 9,7% și o creștere a numărului de vizitatori cu 5,3%. La nivel regional, compania a investit în achiziții și extinderi aproape 1 miliard de euro, a intrat pe piețele din Bulgaria și Ungaria și a ajuns la un total de 1,8 milioane mp spații închiriabile.

Cine sunt chiriașii NEPI Rockastle

Cel mai mare chiriaș este Auchan, care ocupă 4% din suprafața totală a centrelor comerciale din regiune, fiind urmat de Carrefour, Inditex (Bershka, Massimo Dutti, Oysho, Pull and Bear, Stradivarius, Zara), LPP (Reserved, Cropp Town, House, Mohito, Sinsay) și H&M, cu câte 3% din suprafața totală ocupată.

New Yorker este un alt chiriaș important, fiind prezent în aproape toate centrele comerciale NEPI, iar la nivel regional ocupă 2% din suprafața închiriabilă a centrelor.

Ca durată a contractelor, peste 250 vor expira în acest an, aproape 200 în 2019, în jur de 150 în 2020, iar aproximativ 25 de contracte de închiriere vor expira după anul 2027.

Planuri pentru 2018: Centre comerciale noi și extinderi ale celor existente

Târgu Mureș Shopping City va fi cel mai mare centru comercial din oraș, cu o suprafață totală de 32.900 mp în prima fază, care urmează să fie inaugurată în ultimul trimestru din 2019. Ancora principală a centrului va fi un hipermarket Carrefour.

Satu Mare Shopping City este planificat să se deschidă până la sfârșitul anului și va avea o suprafață totală de 28.700 mp. Până acum au semnat contracte de închiriere Carrefour, Kenvelo și Office Shoes.

În Sibiu, NEPI se concentrează pe dezvoltarea a două centre comerciale. Astfel, Shopping City Sibiu va fi extins cu o suprafață de circa 9.700 mp până la sfârșitul anului 2019, iar în acest an va începe și construcția noului mall Festival Centrum. Acesta se va ridica pe terenul fostei fabrici de maşini-unelte Simerom şi va avea o suprafaţă de  45.000 mp, investiţia ajungând la peste 70 de milioane de euro. Printre chiriașii Festival Centrum Sibiu se vor număra Zara, Stradivarius, Pull&Bear, Berska, H&M, New Yorker și Kaufland, care va deschide primul hipermarket al său din interiorul unui mall.

Aurora Shopping Mall Buzău va fi extins în acest an cu peste 5.900 mp, principalul chiriaș în noua aripă fiind operatorul de cinematografe Cinema City, care va deschide un cinema cu șase săli.

Până la sfârșitul primului trimestru din acest an, NEPI Rockcastle preconizează finalizarea investiției de lângă Kaufland Vaslui, o extindere a galeriei comerciale existente cu peste 2.800 mp și patru chiriași noi, Jysk, CCC, C&A și Pepco.

- Publicitate -

Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, își face hub tehnologic la București

Grupul Ahold Delhaize anunță lansarea unui hub de tehnologie în București sub numele AD/01, unde vor lucra peste 250...

Hercesa începe lucrările de construcție la a doua etapă a primei faze Stellaris Residencias

Hercesa începe lucrările de construcție la a doua clădire, cu 125 de apartamente, a proiectului Stellaris Residencias, dezvoltat lângă...