Apetența investițională și indicele de ocupare rămân pe un trend pozitiv

Apetența investițională și indicele de ocupare rămân pe un trend pozitiv în toate țările din Europa Centrală și de Est, cuprinse în Monitorul Proprietăţilor Comerciale al RICS.

Rezultatele pentru T2 2017 arată că în România disponibilitatea continuă să crească, în timp ce Ungaria și Republica Cehă înregistrază cele mai bune rezultate generale.

Piața ocupanților

Indicele RICS al gradului de satisfacție a chiriașilor (o măsură globală a trendului curent) a înregistrat o direcție pozitivă în fiecare țară din Europa Centrală și de Est, cuprinsă în Monitorul Proprietăţilor Comerciale al RICS.

Trendul ascendent pare puțin mai modest în România și în Croația. În România, disponibilitatea continuă să crească, în pofida creșterii puternice a cererii, care anticipează mărirea chiriilor pe termen scurt. Cu toate acestea, respondenții consideră că în fiecare segment, chiriile se vor majora (într-o măsură mai mică sau mai mare) în următoarele douăsprezece luni. În schimb, chiriile în locațiile secundare din Croația se așteaptă să rămână la fel, în cel mai bun caz, în timp ce subsectoarele primare prezintă prognoze pozitive, cea mai puternică creștere fiind așteptată în segmentul comercial.

Cererea ocupanților a crescut cu cea mai mare rată din 2013, 51% dintre respondenți raportând o creștere semnificativă. Creșterea a fost deosebit de puternică în sectoarele de birouri și industrial, fiind mai modestă în segmentul comercial.

„Piața imobiliară din România a arătat semne clare de creștere atât în ceea ce priveşte nivelul activității, cât și în cel al interesului investitorilor, susținută de câțiva ani de creșterea economică puternică. Cererea a crescut în toate sectoarele, iar volumul ridicat al vânzărilor cu amănuntul a contribuit la creșterea chiriilor în sectorul comercial. Sectorul de producție continuă să atragă noi investitori pe piață, logistica fiind alimentată de vânzările cu amănuntul. Activitatea investitorilor străini a crescut treptat în 2017, iar nivelul general al interesului pe piață este semnificativ mai mare decât în 2016. Piața românească reprezintă un interes deosebit pentru investitori din punct de vedere al rentabilității față de piețele principale din Europa Centrală și de Est, profilul de risc fiind mai mic decât cel perceput. Perspectiva pieţei româneşti pentru 2018 este una pozitivă.”, a adăugat Tim Wilkinson MRICS, Președinte al RICS în România.

Ungaria continuă să înregistreze cele mai bune rezultate generale, deși indicele s-a diminuat într-o oarecare măsură de la nivelul record al primului trimestru. Cererea chiriașilor a continuat să crească puternic, în timp ce disponibilitatea spațiului închiriabil a scăzut în continuare. Previziunile privind creșterea chiriilor au rămas neschimbate față de T1 din 2017, ajungând la 3,5%.

Piața cehă a înregistrat un trend pozitiv semnificativ în trimestrul II 2017, Indicele de Satisfacere a Chiriașilor crescând de la +25 la +39, ceea ce reprezintă cea mai puternică performanță de la începuturile sondajului în 2008. Creșterea puternică a cererii, în special în sectorul de birouri, a determinat o mărire considerabilă a așteptărilor privind chiriile pe termen scurt, estimându-se o creștere bruscă pe sectorul de birouri și pe cel comercial în anul următor. Previziunile pentru locațiile secundare, rămân precaute.

Rezultate solide au fost raportate din nou în Bulgaria, cu o cerere în creștere, fiind însoțită de un declin modest al disponibilității. Este de așteptat ca acest lucru să ducă la creșteri ale chiriilor în toate zonele pieței în următoarele 12 luni. Creșterea perspectivelor de închiriere rămâne fermă în sectorul de birouri.

În Bulgaria, Republica Cehă și Ungaria, dezvoltările continuă să crească semnificativ în sectorul de birouri, majoritatea respondenților raportând o creștere a numărului de proiecte noi.

Piața de investiții

Analizând rezultatele studiului realizat la jumătatea anului, în România și Croația, mare parte dintre respondenți se așteaptă ca tranzacțiile din Europa Centrală și de Est să domine piața în anul următor, în timp ce în Republica Cehă și Ungaria vor continua să deţină cel mai probabil monopolul investitorii locali, potrivit declaratiilor RICS.

Indicele gradului de satisfacție a chiriașilor a crescut, de asemenea în trimestrul 2 al anului, de la +12 la +17, indicând o creștere a activității pe piaţa de investiții. În același timp, oferta de proprietăţi în scop investiţional a continuat să crească semnificativ.

Prin comparaţie cu Q1 2017, aşteptările cu privire la valoarea capitalului pentru toate sub-pieţele au fost stabilizate, în timp ce piaţa de industrial şi cea de birouri au capitalizat ultimele douăsprezece luni.

Deși rezultatele ISI din Bulgaria, Croația și România rămân mai puțin puternice decât in celelalte pieţe din Europa Centrală şi de Est, fiecare țară a văzut o uşoară consolidare în cele mai recente rezultate. De fapt, așteptările de după ultimele douăsprezece luni pentru România și Bulgaria indică o creștere destul de puternică a capitalului pe parcursul anului următor, cu o creștere de așteptat în rândul activelor primare și secundare. Pentru Croaţia, doar sectoarele de retail și de birouri se așteaptă să aibă o creștere substanțială, în timp ce în toate celelalte segmente ale pieței, perspectivele nu arata modificari semnificative.

Ungaria a înregistrat încă un record ISI, la +48, în timp ce Indicele a ajuns la +45 în Republica Cehă. Atât cererea internă, cât și cea externă, continuă să crească subit în ambele cazuri, determinând așteptări pe termen scurt în ceea ce priveşte câștigurile de capital.

În toate cele cinci țări din Europa Centrală și de Est, majoritatea contribuabililor consideră că piața oferă în prezent o valoare justă. De remarcat este faptul că în România o cotă mare de respondenți consideră că piața este subevaluată, în timp ce în Republica Cehă ponderea respondenților care consideră piața ca fiind scumpă a crescut semnificativ.

Condițiile de creditare s-au îmbunătățit în continuare în toate cele cinci țări, majoritatea contribuabililor raportând un anumit grad de îmbunătățire. Doar unii respondenți din România au remarcat un mediu financiar mai dificil.

Ca răspuns la o întrebare suplimentară inclusă în sondajul din Q2 2017, majoritatea contribuabililor din toate cele cinci țări au raportat că se așteaptă ca investitorii noi să intre pe piață în anul următor. Cea mai mare rentabilitate a fost Bulgaria (100%), în timp ce cota Republicii Cehe, de 81%, a fost cea mai mică. De asemenea, o majoritate aproape unanimă pe fiecare piață se așteaptă ca prezența investitorilor locali și din Europa Centrală și de Est să crească în anul următor.

- Publicitate -

Parcul de retail OK Shopping Center Bistrița va fi inagurat în 28 martie

Parcul de retail OK Shopping Center Bistrița, construit de o companie locală, va fi inagurat în 28 martie. Noul...

JYSK deschide două magazine noi la Bistrița și Huși, județul Vaslui

JYSK continuă expansiunea în România și deschide pe 28 martie două magazine noi, la Huși și Bistrița. Compania ajunge...