70 milioane euro pentru procesarea produselor agricole

fabrica lapte
sursă foto: radiocluj.ro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește, începând cu 1 august 2017, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, în perioada 1 august, ora 9:00 – 31 octombrie 2017, ora 16:00, solicitanții de fonduri europene nerambursabile au la dispoziție 70 milioane de euro pentru proiecte care se încadrează în aria de finanțare a Schemei GBER aferente Submăsuri 4.2 – Sprijin pentru procesarea produselor agricole.

Solicitanții eligibili pentru finanțare prin prezenta schemă sunt întreprinderile care realizează în mediul urban sau rural investiţii iniţiale pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse neagricole în sectoarele de activitate economica eligibile prevăzute în Anexa 4 la Ghidul Solicitantului.

Activitățile eligibile pe această linie de finanțare din domeniul industriei alimentare cuprind de exemplu fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon, fabricarea produselor lactate, fabricarea îngheţatei şi a altor produse asemănătoare înghețatei, cum este sorbetul, fabricarea băuturilor – ca de exemplu fabricarea berii artizanale.

Depunerea proiectelor se va realiza on-line prin intermediul modului de pe portalul AFIR.
Pragul minim este de 15 puncte, iar pragurile de calitate sunt de 45 de puncte pentru luna august, 30 de puncte pentru luna septembrie și 15 puncte pentru luna octombrie.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată respectivei submăsuri.

„Această Schema este singura formă de sprijin din PNDR care oferă finanțare pentru prelucrarea produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole, adică produse cu valoarea adăugată, atât de necesare dezvoltării strategice a sectorului agricol și alimentar românesc. Precizările aduse de noul Ghid în ceea ce privește tipurile de investiții finanțate fac accesarea mai facilă în această sesiune. De exemplu, Ghidul precizează că un proiect poate prevedea investiții în mai multe puncte de lucru, cu condiția ca acestea să fie situate în cadrul aceleiași regiuni. Un exemplu de debirocratizare a procesului de depunere și evaluare este eliminarea bifelor din secțiunea F a Cererii de Finanțare, unde nu se mai verifică decât semnătura și datarea Declarației pe proprie răspundere. Poate părea puțin, dar câștigul în ceea ce privește timpul și fluidizarea evaluării este foarte mare. Totodată, modificările aduse de HG 226 – inclusiv cea privind depunerea Proiectului Tehnic la momentul semnării Cererii de Finanțare, sunt aplicabile și Schemei GBER” a declarat Adrian – Ionuț CHESNOIU, Directorul General al AFIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here